De port trening la pantofi,
Când mă duc la aprozar
Să iau roşii şi cartofi:
Aţi ghicit: sunt cocalar
Dacă am din club la mare,
Poze eu la “avatar”
Noaptea cu-ochelari de soare:
Aţi ghicit: sunt cocalar
Dac-am “gigolo” pe bluze
Scris mare şi de tipar,
Şi mă dau cu gloss pe buze:
Aţi ghicit: sunt cocalar
Dacă am pe mâna stângă
Tatuat stângaci un zar
Şi-una dintre unghii lungă:
Aţi ghicit: sunt cocalar
De vorbesc in gura mare
Pe metrou la celularC-am o vilă de vânzare:
Aţi ghicit: sunt cocalar
Dacă port tricou lucios
La pantofi de lăutar
D-ăia albi cu vârfu-ntors
Aţi ghicit: sunt cocalar.
Dacă-mi pun poze pe net,
Stând cu mâna-n buzunar
Şi c-un teanc de bani pe piept
Aţi ghicit: sunt cocalar
Dacă-mi plac glumele mele
Şi rostesc des “găozar”,
Fac campanii cu manele
Sunt Traian, nu cocalar!
